23/02/2026
O declarație recentă spune că ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna a doua.
Corect. Absolut corect.
Doar că, după ani de administrație „modernă”, încă merg pe trotuare imaginare, își duc copiii în școli supraaglomerate și respiră aerul rezultat din „parteneriatul real” al depozitării a milioane de tone de deșeuri.
Spuneți că Ilfovul nu cere privilegii, ci corectitudine. Corect. Dar corectitudinea începe și acasă. Cu planuri urbanistice făcute la timp, cu infrastructură înainte de autorizații, cu situații de urgență gestionate înainte să ajungem viral pe internet.
E ușor să dăm vina pe București pentru trafic, gunoi și bani. Mai greu e să explicăm cm am ajuns să fim supapa Capitalei fără să punem filtre, reguli și limite clare.
Dacă Ilfovul susține zilnic Bucureștiul prin oameni și economie, atunci administrația Ilfovului trebuie să susțină zilnic ilfovenii prin fapte, nu doar prin adrese trimise la ministere.
Parteneriatul real nu se construiește cu declarații tari și referendumuri anunțate strategic. Se construiește cu școli, trotuare, parcuri, transport funcțional și comunități respectate.
Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna a doua.
Dar nici nu mai vor să fie folosiți ca argument politic de fiecare dată când apar tensiuni între birouri.