22/10/2026
🍂 FESTIVALUL FRUCTELOR DE TOAMNĂ – O TRADIȚIE CARE NE ADUCE ÎMPREUNĂ
Sunt evenimente pe care le așteptăm de la un an la altul, iar Festivalul Fructelor de Toamnă, organizat de Școala Gimnazială Măgurele, a devenit unul dintre ele. O zi cu o emoție aparte, în care curtea școlii prinde culoare și în care copiii, părinții, profesorii și oamenii din comunitate se adună împreună. Festivalul este deja o activitate prezentă constant în viața școlii, iar ediția din acest an a avut loc pe 21 octombrie.
„Festivalul Fructelor de Toamnă este mai mult decât un eveniment – este una dintre acele tradiții care dau suflet comunității noastre. Mă bucur să văd, an de an, aceeași emoție, aceeași implicare și atâția oameni frumoși împreună. Ne bucurăm să fim alături și să vedem cm astfel de inițiative cresc frumos, de la o ediție la alta!” - Vasilică DIACONU, primarul comunei Măgurele
Dincolo de mesele pline cu bunătăți, de roadele toamnei și de lucrurile pregătite cu atât de multă grijă de copii, rămâne bucuria de a fi împreună. Și poate tocmai acesta este lucrul cel mai frumos la acest festival: fiecare contribuie cu ceva, iar la final se construiește o zi care aparține întregii comunități.
Mulțumim Școlii Gimnaziale Măgurele, cadrelor didactice, copiilor și părinților pentru implicare și pentru că, an de an, dau viață acestei frumoase tradiții.
Să ne revedem cu aceeași bucurie și toamna viitoare!